RSS Feed

Hunii au pus steag de doliu de ziua națională ca să-i scoată din minți pe daci

vezi toate articolele de
25 Jan 2016 la 13:06 51 comentarii 25453 vizualizari.

Toată presa a preluat ieri postarea unui ziarist/blogger din Sfântul Gheorghe care scria cum că primăria Sfântul Gheorghe a arborat steagul negru cu ocazia manifestării dedicate zilei Unirii Principatelor Române. În stilul caracteristic, ajunge să bage unul un fitil ca ăsta că bum! sare în aer toată presa și românul dac își amintește că are o problemă cu bozgorul mongol. Nu vom trece peste prostia asta niciodată, pentru mine e clar.

Explicațiile le dă chiar autorul în textul său – primăria din Sfântul Gheorghe arborase steagul de doliu încă de vineri pentru că avusese loc un deces (nu precizează însă al cui). Nu-i bai, aflăm de aici, că mai există totuși și presă în Sfântul Gheorghe - murise Sinka Mozes, laureat Pro Urbe din Sfântu Gheorghe. „Drapelul negru pe care l-ați văzut pe clădirea Primăriei chiar are legătură cu moartea unui om. Este vorba de domnul Sinka Mozes, care a fost desemnat laureat Pro Urbe în urmă cu mai bine de zece ani. Conform unei hotărâri a Consiliului Local, de mai bine de 20 de ani, în cazul decesului laureaților Pro Urbe, se coboară drapelul în bernă”, a explicat consilierul local PNL Mădălin Guruianu, prezența controversatului drapel de doliu de pe Primărie. Mădălin Guruianu, da? De la PNL, da?

Reacțiile la textul original n-au întârziat să apară desigur, cel mai tare de departe este comentariul unui domn care spune cam așa: locul unde este situată acum Ungaria a fost pământul strămoșesc dacic deci ungaria e România, ne vrem țara înapoi nomazilor (asta cu țara înapoi a devenit cea mai mare prosteală). În rest, apelativele și amenințările obișnuite oamenilor cu doi neuroni: bozgor împuțit, vă linșăm în curând, gunoi unguresc, ocupant, analfabet agramat, marș în Mongolia, marș la voi în țară, etc.

Atâta putem dragi români, vă felicit. Toată prostia asta și naționalismul agresiv și orb se reflectă direct în felul în care trăim în măreața noastră Românie. Nu gândim logic și nu punem înrebări, mestecăm de-a gata tot ce ni se servește. Acest Dan Tănasă (nu pun link spre blogul lui, ln găsiți și singuri) cu asta se ocupă din 2008, cu ațâțarea spiritelor unor bieți mestecători. Și presupun că rețeta funcționează că altfel n-ar fi supraviețuit. Dar sigur, hrăniți-l în continuare, doar se știe că ura este unul dintre cei mai buni sfetnici.

A, Dan Tănasă este din 2014 președintele Asociației Civice pentru Demnitate în Europa cea care se ocupă de “Valorile care stau la baza constituirii asociației sunt valorile pe care trebuie să se sprijine orice societate democratică: libertate, democrație, egalitate, demnitate umană și drepturile omului. Vom milita activ pentru demnitate în Europa, pentru eradicare sărăciei și a discriminării de orice fel, pentru respectarea legilor, pentru combaterea corupției și pentru întărirea democrației și a statului de drept” Iar promisiunile ADEC au fost foarte mari: se va implica activ în apărarea demnității umane și a drepturilor omului în cazul tuturor cetățenilor români din interiorul granițelor României care se află în dificultate sau care riscă să-și pierdă identitatea precum și în cazul comunităților de români din jurul granițelor României care au nevoie de ajutor pentru a-și păstra identitatea românească.

ADEC va milita în permanență pentru promovarea valorilor europene, a dialogului interetnic și interconfesional și pentru sprijinirea sistemului juridic în vederea creșterii încrederii cetățenilor în statul de drept bazat pe dreptate socială.

Nu-mi aduc aminte să fi văzut de curând o impostură mai mare decât asta.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


51 comments
  • 1

    Un articol bun, da… ce ma deranjeaza este ura intre romanii si maghiari. Citesc despre reactiile romanilor… “asta cu țara înapoi a devenit cea mai mare prosteală). În rest, apelativele și amenințările obișnuite oamenilor cu doi neuroni: bozgor împuțit, vă linșăm în curând, gunoi unguresc, ocupant, analfabet agramat, marș în Mongolia, marș la voi în țară, etc.” Dar ce nu vad? Nimic despre ce scriu extremisti maghiari? Oare descrierile lor… sunt “dulci” si tolerante?

  • 2

    @Dorel: să vă explic, textele pe care le-am citit și le-am reprodus nu aparțin unor extremiști români deci ar fi fost inutil să le pun în oglindă cu cele ale unor extremiști maghiari. sunt sigură că extremiștii naționaliști de orice naționalitate ar fi ei sunt la fel de nefrecventabili. textele pe care le-am citat aparțin unor studenți la drept sau științe politice, psihologi, pensionari, ingineri, casnice (știu asta pentru că au comentat fiind conectați la facebook și am putut să le văd profilul – fiind public)vă invit dacă aveți răbdare să citiți și reacțiile de pe pagina de facebook a Realitatea TV unde comentariile sunt încă și mai înverșunate și mai agresive. singura doamnă care a citit textul meu integral (acolo) și a comentat la obiect era de naționalitate maghiară și pe lângă faptul că s-a abținut de la jigniri (deși a fost atacată foarte urât) a fost și singura care a scris corect din punct de vedere gramatical în limba română.

    Dora Constantinovici
    2016-01-26 13:43:55 | Raporteaza
  • 3

    Nu cred ca este in favoarea nimanui daca ,,o tinem ”tot asa;adica sa ne provocam unii pe altii!In context cred ca ar fi bine ca diriguitorii vietii sociale din urbea covasneana sa schimbe/decaleze data aniversarii mortii acelui personaj in memoria caruia se arboreazaDrapelul de doliu.Intr-un fel mi se pare ca poate fi folosit calendarul gregorian si s-ar aplana orice …speculatie,daca este vorba numai de atata!Romanii nu trebuie sa uite ca Romania este Patria Secuilor si a Ungurilor din Transilvania,in aceeasi masura in care Secuii siUngurii sa nu uite ca PATRIA este una singura ,iar patriei,popoarele care traiesc aici ii datoreza credinta civica si respect!

  • 4

    D-na Dora Constantinovici, una este sa fie steagul in berna, asa cum prevede chiar hotararea lor de consiliu la care faceti referire si alta este STEAGUL NEGRU! Va faceti ca nu intelegeti sau aveti alte interese ,,europene” ? Intreb si eu…

  • 5

    Cand ai mama secui si tata roman cu cine tii???Si cum parintii mei au avut o casnicie minunata de 63 de ani asa cred ca e posibila o convietuire pasnica intre secui, romani si maghiari. Dar poate sunt eu prea optimista. Extremisti nationalisti sau de orice fel exista peste tot important este ca ei sa nu devina o masa critica, adica sa nu-i lasam sa devina o masa critica.

  • 6

    Toata lumea ,comenteaza!!Fiecare “tabara”are dreptate,in felul sau!Propun ca toate taberele in disputa ,sa puna jos toate “armele”din dotare,concomitent!Toti sa comentam pe aspectele care ne unesc,ne intrereseaza ,in egala masura-linistea ,pacea,prosperitatea!!Ce urmarim?Cine este mai viclean,mai “fortos”mai tare din tara??Ori sa gasim caile ,mijloacele de viata ,potrivite?

  • 7

    Felicitari Dorei Constantinovici ! In sfarsit un roman realist. Majoritatea comentatorilor articolelor politice si istorice folosesc acest limbaj suburban: bozgor imputit, gunoi ungur (unul a scris ca si Regele Mihai este “gunoi uman”, nestiind ca recastigarea Ardealului de Nord se datoreaza lui), mars in Mongolia etc., fara ca acest limbaj abject sa fie cenzurat de redactie. Aceasta se datoreaza istoricilor nationalisto-comunisti, care au exagerat calitatile poporului roman (cel mai vechi popor, cu cea mai veche cultura din lume, toate popoarele se trag din romani-traci-daci) si care falsifica istoria dupa cum afirma istoricul Neagu Djuvara (din acest motiv articolele acestora nu sunt preluate de occidentali). Trebuie condamnati si extremistii unguri, dar acestia nu folosesc acest limbaj suburban. Este discutabila arborarea steagului de doliu de ziua nationala a romanilor, chiar daca era motivata de decesul unui om. Deci nu era cazul sa se arboreze un steag negru. Trebuie inteles si ungurii, care nu pot fi obligati sa se bucure ca au pierdut un teritoriu (Ardealul), indiferent daca pe drept sau nedrept.

  • 8

    Exceptional! Aici castigati din prima luna bani! 100-285 de euro lunar! Aceasta oferta este un adevarat chilipir! Cautam urgent oameni extrem de seriosi care vor sa colaboreze cu noi in timpul liber sau full-time (la alegere) si sa castige 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time) acum, din prima luna. Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: neagoe_basarab19701@yahoo.com

  • 9

    Buna ziua, d-na Dora, acest Tanase, din cate este cunoscut, isi are domiciliul in strainatate, Spania sau Germania, n-are importanta Totusi, este, cum se spune, la zi cu ce se intampla in Secuime. Deci e mai mult decat clar, ca acest tanase beneficiaza de o retea vasta de colaboratori, indubitabil din sfera serviciilor de informatii, administratie, politica, biserica, organizatii extremiste etc., care toti depun un efort considerabil in a provoca si a agita spiritele in Tinutul Secuiesc. Acest Tanase doar semneaza, asezat in frontspiciu, munca murdara este impartita frateste cu multi altii.

  • 10

    un articol trecut cu vederea din pacate.

  • 11

    Dna Dora degeaba indulciti realitatea, eu personal am vazut destule din zona “lor” : se fac ca nu stiu limba romana si e posibil sa merg in Kaufland la Sf gheorghe si sa vb la statie doar in ungureste si sa dea doar muzica ungureasca ? Stiti ca se cumpara teren din zona de catre unguri, iar cei care vand primesc aceiasi pensie in forinti, pe care o iau si in lei doar sa vanda pamant ungurilor ? Stiti ca eu am avut o prietena unguroaica si n-am mai avut voie sa vb cu ea dupa ce s-a maritat ptr ca sunt romanca ? Si sa mai zic cum mi-a spus o prietena care are sotul consilier la primaria din Valcele ca nici nu se feresc de el cand pun tara la cale in primarie cum sa scape de romanii din zona ? Sau sa va povestesc cum a fost reparizata o pitesteanca acolo ca prof cand inca se repartizau si a zis ca nu stia cum sa se intoarca mai repede in sud ptr ca mai aveau un pic si o omorau ungurii la revolutie ? Si de ce e scris si in romana si in ungureste pe plancarde in fiecare intrare de localitate ? Si de ce nu avem ce sa le reprosam nimic sasilor ! Chiar va faceti ca nu vedeti nimic ?

  • 12

    @Gabi Stana: Da, este posibil să mergeți la Kaufland la Sf. Gheorghe și să auziți doar muzică ungurească. Așa sunt ungurii, mai patrioți, nu sunt internaționaliști ca românii, care pun doar muzică americană la stațiile magazinelor din București. Da, știm că se cumpără teren în zonă de către unguri. Ei au observat că românii oricum îl vând și decât să fie concurați direct de chinezi, arabi, italieni și alții care vin cu buzunarul plin de bani și cumpără mii de hectare în restul României, preferă să rămână între ei… Că n-ați mai putut vorbi cu prietena unguroaică după ce s-a căsătorit cu siguranță nu se datorează faptului că v-ați apucat să îi criticați pe unguri și să le spuneți „las’ că știu eu”… v-ați făcut plăcută ca mătrăguna și vă mirați că nu mai sunteți căutată? Că prietena din Ploiești s-a grăbit să se întoarcă spre familia ei nu ne miră, iar dacă ar fi fost repartizată în Moldova s-ar fi plâns că o omoară moldovenii, nu? Că sunt inscripții bilingve pe plăcile de la intrarea în localități are o explicație simplă, după 1918, când au venit românii, le-a fost greu să folosească denumirile neaoșe, originale, așa că au născocit și ei niște denumiri. Așa că localnicii folosesc mai departe denumirea veche, cunoscută de ei și care apare în toate cărțile și hărțile anterioare, iar pentru turiștii români s-a adăugat și numele nou, dat după 1918 V-am lămurit suficient?

  • 13

    @ezragsit spune: “după 1918, când au venit românii, le-a fost greu să folosească denumirile neaoșe, originale, așa că au născocit și ei niște denumiri.” Cu tot respectul, cred că vorbiţi despre anul 1918 înaintea erei noastre (sau mai nou, înainte de Cristos), când erau deja acolo dacii, strămoşii noştrii, ai românilor. Cât despre denumirile “neaoşe” ce să mai vorbim… Iar despre binecunoscutul refuz al acelor cetăţeni români de etnie maghiară de a vorbi limba română atunci când sunt apelaţi de un român ce să mai zicem… Adaptând un vechi dicton latin voi spune “cînd eşti cetăţean român, vorbeşte româneşte!” Mi elég világosan?

  • 14

    Articolul e o aberatie. Romanii pot fi acuzati doar ca nationalismul le lipseste cu desavarsire. Uitati-va in celelalte tari vecine cu ungaria, cum ii trateaza pe unguri. Numai aici le permitem muuuuuuuuuult prea multe.

  • 15

    ce nu inteleg ungurii nemultumiti este urmatorul lucru: asa cum daca nu iti place un film la tv, poti schimba canalul, asa si ei pot pleca din tara asta “de rahat” in care traiesc tolerati fiind de atita timp. Mai mult, de multe ori auzim ca sint acolo la ei…scoli in limba maghiara, dar sa ne gindim putin, cum ar fi ca in America, sa existe scoli in limba spaniola, chineza, si mai stiu eu ce limbi se vorbesc in anumite regiuni.? nu este impotriva firii, ca daca traiesti intr-o tara in care limba este cea locala sa te ridici tu cu pretentii in asa fel incit sa vrei ca majoritatea sa se supuna minoritatii?

    Mai am o intrebare: cum de Ungaria nu isi vrea ungurii inapoi asa cum noi ii vrem pe romanii din moldova?…simplu, pentru ca niciei nu ii suporta.

  • 16

    Steagul de doliu nu este decat nerusinarea repetata a ungurilor de a face zazanie cu orice pret crezandu-se isteti.Aceasta tara de adoptie i-a suportat destul;este timpul sa fie cel putin expulzati daca nu se pot itegra in acest spatiu, in Ungaria sau aiurea daca i-ar primi cineva, ei fiind din fire gretosi,tafnosi,certareti,rai, ingrati si nemultumiti oricate favoruri ar primi.Este timpul sa le aratam si cealalta fata a medaliei, sa rupem pisica sau totuna, sa intoarcem foaia.

  • 17

    Ceea ce trebuie sa spunem este ca nu asa se aseaza un drapel in berna. Un drapel in berna este orizontal nu in diagonala sau vertical.

  • 18

    Eu vazut la tine multa intelept la cap cand laudat numai tortele nu si mogyori cum bine sede la Dora Constawichy

  • 19

    Din pacate, pentru maghiari , momentul sosirii in Europa si asezarea lor in campia Panonica, (unde era pustiu ca-n Sahara) este o certitudine si genereaza frustrare ! Sunt mai avizi de dovedirea posesiei unor teritorii , decat locuitorii pamanturilor pe care s-au asezat ! Folosesc unele metode perfide , de a-si motiva afrontul de orice fel , adus comunitatii romanesti ! Oare de ce intre celelalte nationalitati conlocuitoare si romani , nu exista discutii de acest fel , cum sunt intre romani si maghiari ?

  • 20

    Sintem in 2016, deci nu mai exista huni si daci, hunii reprezentand permanent partea negativa a navalitorilor iar dacii , dacii acel popor minunat pe care ni-l inchipuim despre care sint mai mult legende decat documente. Dar nationalism in crestere este latura comuna si a romanilor si a ungurilor, desi vrem sa o vedem numai la ei.

  • 21

    That’s not the issue.

  • 22

    nu este impotriva firii, ca daca traiesti intr-o tara in care limba este cea locala sa te ridici tu cu pretentii in asa fel incit sa vrei ca majoritatea sa se supuna minoritatii?

  • 23

    De ce mereu discul cel stricat sa asculta noi secuii ca daca traiesti blah, blah, blah, ca pot trai si in Bavaria sau la Paris, nu doresc sa-mi spuna nimeni in ce limba sa ma gandesc sau sa scriu ca sa ma exprim. La fel nu sint obligata de NIMENI sa iubesc romania sau alta tara pana ce nici pita nu-mi poate oferi iar pentru a ma intretine am de locuit in alte tari. Romania e al NIMANUI si al tuturora, o fasie de pamant de tranzitare pentru cine are de mers sau de venit de uneva. Pana ce toti conducatorii sint in puscarie, mie sa nu-mi dicteze patriotism, onoare si alte cele ca nu invat de la ei nimic, nici nu beneficiez de vre-un tratament aparte sau ceva sa zic ca s-ar merita sa ma uit inspre buricul pamantului. Keep it cool, ar fi cazul ca arabilor nu stiu ce o sa le predicati sa nu va distruga bisericile si manastirile si alte arte pretioase ca ei sint barbarii, nu secuii sau ungurii, insa banii lor va convine si nu vedeti nimic decat negreala din drapel. Limba romana nu valoreaza NIMIC la fel ca si maghiara pe plan international, dar si acasa daca nu sti engleza esti un mioritic mort la coada lopetii in Germania sau UK, pe bani marunti. Straduiti-va sa iesiti dintre ghilimelele cotati de westerners de “trib medieval”

    alt Szekely Olgica
    2016-07-14 13:36:47 | Raporteaza
  • 24

    E misto sa fii tradatoare de tara, poate ne povestesti cum au fost scosi cu baionetele pruncii din pantecele romancelor de catre armata lasa maghiara. Poate ne spui cum au fost masacrati si goniti romanii din Transilvania. Ori esti inculta ori esti tradatoare.

  • 25

    Auzi madame asta prea deşteaptă pentru noi? Tu cum reacţionezi când prietenii tăi unguri îţi trântesc în faţă că noi suntem corcituri cu ţigani aduşi aici din sudul Dunării şi Albania? Îi duci la cofetărie şi le explici ce multă dreptate au?

  • 26

    Pe dobitocul ăla de Curuianu despre care pomeneşti îl ştim foarte bine toţi cei din zonă. Un trădător nenorocit şi infect.

  • 27

    De ce nu se posteaza comentariile?

  • 28

    Sau, cel mai frecvent, daca vazand ca nu s-a postat incerc sa mai adaug inca o data acelasi comentariu apare urmatoarea stupizenie: A fost detectat un comentariu duplicat; se pare că te repeți!

  • 29

    Si totusi ce trebuie facut ca sa postez comentarii pe acest site? Continutul este decent, am folosit si diacritice :-) , mi-am facut cont si cu toate astea se salveaza ceva doar atunci cand scriu cateva cuvinte, ca cele de mai sus…ma poate ajuta cineva?

  • 30

    I want to express my admiration for your kindness for those individuals that really want help on this situation. Your very own dedication to getting the solution all through was certainly helpful and has enabled most people much like me to attain their goals. Your personal informative key points implies this much a person like me and especially to my peers. Warm regards; from each one of us.

  • 31

    I wish to get across my admiration for your kind-heartedness supporting people that really need help with this one content. Your real commitment to getting the solution throughout was amazingly advantageous and has continually empowered others like me to reach their endeavors. Your personal helpful report means so much to me and even more to my peers. Thanks a lot; from everyone of us.

  • 32

    Campia Panonica nu a fost un teren pustiu cum a afirmat cineva.A fost patria dacilor.Nu mai aberati!I se spunea Pusta Panonica pentru ca era o zona mai arida cu precipitatii mai putine. cat despre steagul negru nu au decat sa-si puna doliu când si cat vor. Poate ca isi simt sfarsitul.Obraznicia lor e arhicunoscuta.S-ar putea sa vina o vreme când isi vor pune doliu pe bune.Autoritatile romane ar trebui sa instituie limba romana,obligatoriu in toate institutiile tarii inclusiv in scolile din Ardeal iar cei care badjocoresc limba romana,institutiile si insemnele patriei s plateasca comform legii.

  • 33

    My husband and i ended up being really peaceful Emmanuel could finish up his research while using the precious recommendations he had out of your site. It is now and again perplexing to simply possibly be freely giving steps which usually a number of people might have been trying to sell. And now we understand we’ve got you to give thanks to for that. All the explanations you have made, the easy web site navigation, the friendships you will aid to promote – it’s got all terrific, and it’s really helping our son in addition to us reckon that that content is thrilling, and that’s highly important. Many thanks for all the pieces!

  • 34

    Sint cetatean strain, de origine romana, provenit din “patria” intelegerii intre nationalitatile conlocuitoare-Dobrogea. Am prieteni maghiari si in tara, si in Ungaria.Ba, un strabunic pe linie materna, se pare ca ar fi fost maghiar,intemeietor al unei localitati undeva prin zona Buzau. Insa, nu am sa inteleg niciodata rautatea ostentativa si provocatoare a cetatenilor maghiari.Inclusiv in granita, cind vin in vacanta, am intilnit tot felul de provocari. De ce asa ? In Dobrogea, in afara de mici frictiuni intre macedoneni (armini)si romani, nu s-a intimplat sa fie atita ura !Si slava Domnului, sint si maghiari, si bulgari, si turci,si tatari, si lipoveni,si ucrainieni,si germani , greci,italieni,tigani,cehi,ba chiar si albanezi.De ce numai maghiarii fac probleme ?

  • 35

    Thank you a lot for providing individuals with a very superb possiblity to read critical reviews from this site. It is often so useful and packed with a lot of fun for me and my office peers to visit your website really thrice in a week to read the newest things you have. Of course, I am just usually motivated concerning the good guidelines served by you. Some 4 ideas in this article are without a doubt the most effective we’ve ever had.

  • 36

    Thank you for your whole labor on this blog. My niece delights in doing investigations and it’s simple to grasp why. My spouse and i know all about the powerful means you offer efficient ideas on your website and even welcome response from some others on the subject while our daughter is truly understanding a great deal. Enjoy the remaining portion of the year. You have been carrying out a useful job.

  • 37

    I want to show some appreciation to you for rescuing me from this particular matter. Because of searching through the search engines and obtaining basics which were not pleasant, I was thinking my entire life was well over. Existing without the presence of solutions to the problems you have fixed by way of this guide is a critical case, and ones that might have adversely affected my entire career if I hadn’t encountered your blog. Your own personal know-how and kindness in taking care of a lot of things was valuable. I’m not sure what I would’ve done if I had not come upon such a subject like this. I can also at this time look forward to my future. Thanks a lot very much for the skilled and result oriented guide. I will not be reluctant to endorse the blog to any individual who wants and needs guidance on this topic.

  • 38

    I intended to create you the very small note to give thanks again for those awesome views you’ve shown in this article. It is quite pretty generous with you to present extensively what exactly numerous people would have distributed for an ebook to earn some money for their own end, principally given that you could have done it if you ever wanted. Those advice likewise served to become a easy way to fully grasp other people online have the same desire just as my very own to know the truth lots more in respect of this problem. I’m certain there are some more pleasant sessions ahead for folks who check out your site.

  • 39

    fatuca asta se vede ca sta la birou si e pusa sa scrie articole cu target impus. textul scris de aceasta d-ra este inca o dovada a modului in care unii , sub pretextul tolerantei, vor sa ne faca sa ne purtam frumos cu unii care tot sucesc cutitul pe la rinichi. cum sa spui ca toate sunt frumoase cand sunt atatia oameni, au scris si aici, care au suferit si sufera de pe urma discriminarii de catre unguri in propria tara? da, sunt foarte multi unguri, oameni normali, care se comporta normal, care sunt respectuosi si corecti cu ceilalti. dar aici nu vorbim de aceia. pentru ca sovinii nu asculta de cei corecti, ci isi vad de sovinismul lor nestingheriti si despre aceia vorbim. cum sa nu vezi cum barna isi bate joc de un erou roman ? fatuca asta a auzit de avram iancu? chiar nu simte nimic cand il vede pe un idiot care il spanzura, chiar si metaforic, in piata locala ? trebuie sa fii ori prost, ori ignorant sa nu simti nimic si sa nu reactionezi. cam asa cum sunt si autoritatile care zici ca le e frica de ce ar spune bruxelles-ul. numai ca aia stiu sa-si apere teritoriile cand e vorba de tara lor, pentru ca ei de exemplu nu vand pamant strainilor. sau de gruparea aia “militara” care se antreneaza pentru cine stie ce bazaconie, dar ideea e ca exista si ca este sponsorizata. ce sa mai , articolul e de o prostie crasa. romanii precum fatuca asta ar trebui pusi pe o lista pentru ignoranti si prosti. ar trebui sa existe conditii ca sa poti face jurnalism, nu orice parazit sa scrie despre nationalism si “toleranta”.

  • 40

    si ca sa lamurim lucrurile cu ungurii, nu ar trebui noi sa le luam inapoi pamanturile pe care s-au asezat prin forta si teroare? stim cum au venit si au omorat, violat. nu ar fi cazul sa faca un gest de normalitate si sa recunoasca modul criminal in care au ajuns sa stea acum in aceste locuri ?

  • 41

    lisaliza a spus si trebuie repetat: “D-na Dora Constantinovici, una este sa fie steagul in berna, asa cum prevede chiar hotararea lor de consiliu la care faceti referire si alta este STEAGUL NEGRU! Va faceti ca nu intelegeti sau aveti alte interese ,,europene” ? Intreb si eu…”

    Ne ascundem dupa deget? Este o diferenta impardonabila intre steagul negru si steagul in berna. Zilele jubiliare de interes national nu pot fi “concurate” de comemorari locale.. A fost un gest nepotrivit facut sub un pretext.

  • 42

    Dacii sunt istoria noastră și nimeni n-a reușit în atâția ani ca să ne scoată din ea și nici n-au încercat să o facă fiind conștienți că nu este posibil.Ei tot încearcă să-și confecționeze o istorie însă din zdrențe nu se poate reuși așa ceva și constatând treaba asta fac spume de ani de zile.Treaba lor, sunt spumele lor și în ceea ce ne privește să țină doliu după tot ce au chef până s-or obișnui cu culoarea asta ca să le devină cât mai familiară. Ce fac ei față de noi nu este altceva decât un mahalagism de prost gust și minte îndoielnică fără absolut nici un efect în ceea ce ne privește. La mare nevoie ne vom mai duce încă odată până la Budapesta ca să trecem pe sub arcul lor de triumf în sunetele famfarei ungurești! Pa, mă!

    alt Șelaru Constantin-Ștefan
    2016-11-11 17:25:02 | Raporteaza
  • 43

    M-am nascut la sibiu,cum stie toata lumea cetateni maghiiari f.multi,deci am crescut inpreuna atit cu maghiari cit si cu sasi.Atit cu magiari cit si cu sasi am avut relatii bune de prietenie chiar. Mai tirziu prin prisma serviciului am lucrat in Sf.Gheorghe vreo trei ani.Am colindat intreg judetul Covvasna si atit in judet cit si in Sf.Gheorghe nu am avut nici un fel de probleme etnice,ba mai mult de foarte multe ori ieseam la iarba verde in familii cu maghiari,unde neam simtit foarte bine.Daca azi au aparut nationalisti din partea magiara,care critica injura romini,asta e precum vorba rominului.PESTELE DELA CAP SE INPUTE.ACEST RAU SI URA A FOST SEMANATA DE CAPII MAGHIARI AI UDEMERE-ului,care in aceste conditii spera sa cistige functii la guvernare si de ce nu magiarizarea ca pe vremuri a judetelor preponderent cu cetateni magiari,Caz in care cetateni Maghiari care se lasa convinsi de aceste actiuni vor trai foarte greu daca prin absurd asta sar produce.Dragi cetateni Maghiari…de zeci de ani am trait in liniste toate nationalitatile din Rominia,nimeni nu este nedreptatit,indiferent de etnie.Atunci pentru ce sa ne urim.Pentru ce sa ne ingreunam viata care orcum e destul de grea.Ginditiva ca o schimbare near face viata si mai grea.Haideti sa dam mina cu mina pentru binele tuturor cetatenilol Rominiei indiferent de rtnie.Sint convins ca toti oameni seriosi vor intelege aceasta doleanta .VREM LINISTE SI PACE.ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU.

  • 44

    Dezbinarea nu face bine românilor una este să fii naționalist,xenofob și alta este să fii patriot.În general ungurii de rând nu sunt extremiști sau cel puțin nu se manifestă în public.Liderii politici ai UDMR și ai celui de al doilea partid maghiar sunt foarte agresivi.Ei se cred o nație superioară românilor pe care îi disprețuiesc .Vorbesc despre țara lor care este alta decât a românilor.Folosesc argumente ți istorii false pentru a justifica comportamentul șovin agresiv.Ar trebui sancționați legal ori de câte ori lezează simbolurile naționale .Am multe exemple de acest fel de exemplu Laslo Tokes .Au suficiente drepturi primesc subvenții ,locuri în Parlament dar ei nu vor egalitate cu români vor privilegiile pe care le aveau acum 400 de ani când românii majoritari erau robi iar ei stăpâni.

  • 45

    DECE SPUNET DOAMNA DACA ESTE O TARANCA RUSINOASA

  • 46

    Se pune steagul negru in semn de doliu in religia evanghelica cel putin. Nu se coboara in berna. Nu am putut sa ma abtin sa nu lamuresc acest lucru unor oamnei efectiv ignoranti si de rea-credinta. Nu avea nicio legatura cu sarbatoarea nationala. Doamne Dumnezeule, unde poate duce ignoranta si rautatea.

  • 47

    sunteti o natie de impu_titi, de k_acati bol_navi. Va cucerim cu Pantelimonul daca venim peste voi.. a te intoarce cu spatele la imnul unei alte tari e deja maximul. Restul e cancan. Nu se va sfarsi niciodata ura fata de tara asta nesemnificativa de bozgori

  • 48

    Da, articolul e corect, numai ca sufera de o oarecare partinire. Ideea este ca, din punct de vedere “politic”, scrierea se incadreaza in “normele” europene, numai ca nu ataca ambele fatete ale problemei. Reactia romanilor este un rezultat al atacurilor furibunde ale extremistilor maghiari, care, de fapt, au si inceput acest “scandal”. Iar, dupa cum spune o vorba romaneasca; cine seamana vant, culege furtuna. Si sa nu uitam ca actiunile maghiarilor se tot perpetueaza, ba vine un prim ministru sa sarbatoreasca ziua lor nationala cu comunitatea din Romania (oare nu cumva, un PM nu ar trebui sa fie acasa la el la evenimentul asta??!), ba vine vreun “atarnache” scndalagiu, lider de nu stiu ce organizatie revansarda si ne insulta chiar la noi acasa, ba, nu mai vorbim romaneste ca se ne pastram “identitatea culturala”. Stau si ma gandesc, cum se va descurca generatia care a avut Limba romana ca materie optionala, cand va trebui sa interactioneze cu romanii, ca va trebui sa o faca la un moment dat si ma mai intreb, daca tot acuzam in stanga si-n dreapta de atac la identitatea maghiara, de ce “nu ne dai un semn si noua” (bine a zis Eminescu) si legiferezi tu maghiar european, Limba romana in comunitatea romana din Ungaria. Ori aia sunt mai putin europeni decat ai tai din SzentGyorgy, sau cum ii mai ziceti voi, ca Sfantu Gheorghe se pare ca va miroase urat.

  • 49

    Si eu am trait in Ardeal si din nefericire nationalismul ungurilor depaseste limitele. Din fericire romanii nu sunt un popor agresiv, altfel era macel in fiecare zi in harcov. Si in plus concetatenii unguri au primit toateeeeee drepturile care alte minoritati nu le au si totusi nu sunt multumiti. In fapt ce doresc in afara sa isi creeze propria tara?

  • 50

    Din curajul de patriot al unui lider de stat:am obosit ca natiunea aceasta sa-si faca griji daca nu cumva ofenseaza unele persoane sau cultura lor. Cultura noastra s-a dezvoltat timp de milenii, dupa atatea zbateri,incercari sivictorii ale milioanelor de barbati si femei care au cautat libertatea. Vorbim ROMANA nu spaniola, freanceza,araba japoneza sau alta limba, decidaca vreti sa faceti parte din tara noastra INVATATI LIMBA NOASTRA!Cei mai multi cred in DUMNEZEU. Este o realitate faptul ca aceasta natiune a fost fondata de barbati crestini si femei cu principii crestine. Daca va deranjeaza va sugerez o alta parte a lumii pentru a trai acolo caci DUMNEZEU e parte a culturii noastre. Acceptam convingerile voastre, tot ce va cerem este sa respectati convigerile noastre, sa traiti in pace si armonie cu noi.Aceasta este TARA NOASTRA, pamantul nostru si stilul nostru de viata de care va oferim posibilitatea de a va bucura. Dar, din momentul in care icepeti sa va plangeti, sa gemeti si sa bombaniti despre steagul nostru, convingerile noastre sau stilul nostru de viata va incurajez sa profitati deo alta mare libertate: DREPTUL DE A PLECA.Daca nu sunteti fericiti, ei bine, PLECATI!Noi nu v-am fortat sa veniti. Ati venit de bunavoie, atunci acceptati TARA care v-a acceptat asa cum sunteti! Scurt, clar si la obiect! IN ATENTIA POLITICIENILOR ticalosi si tradatori de NEAM si TARA caare au guvernat ROMANIA in ultimii 27 de ani umilind romanii, sacrificand avutia nationala si pamantul tarii si comitand sacrilegii cu memoria sfanta a mosilor si stramosilor care au platit cu pretul vietii pentru ca noi astazi sa traim in STATUL NATIONAL UNITAR ROMAN! Atunci cand situatia a cerut-o si unii au sarit calul cu tupeul lor mizerabil lideri marcanti si patrioti au facut afirmatii ferme care nu lasa loc pentru interpretari! si sa nu uitam vorba aceea: UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE CA PUNAND MANA PE EI………!

  • 51

    DORA …IMI PLACE -IMPARTIALITATEA- ARTICOLULUI TAU ! ARE O NOTA CONVINGATOARE DE BUNATATE SI INTELEGERE ! PACAT CA ROMANCELE NU SUNT ATAT DE BUNE LE SEX ORAL , CA UNGUROAICELE … NU LE INTRECE NIMENI , PROBABIL DE VINA E CLIMA STEPEI MONGOLE DE UNDE PROVIN !NU PREA INTELEG CE-I CU BOZGORII , DAR IMI PLACE CUM SUNA !!

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
M-am născut într-o zi de vineri - 13
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!